30 lucruri pe care e util să le știi ca să alegi în cunoștință de cauză
M-am întâlnit în ultima vreme cu câțiva oameni interesanți care se gândeau să se apuce de Imobiliare. Și pentru că mi s-a întâmplat adesea să aud: „Cum, tu ești agent?” sau „Cum supraviețuiește o persoană ca tine în Imobiliare?”, încerc să fac un rezumat al lucrurilor pe care le-am învățat de când am intrat în domeniu.
1. Accesul în profesie e incredibil de facil. Atât de facil încât ar trebui să-ți dea de gândit. Există câteva cursuri de formare profesională în intermediere din care poți alege unul, în urma absolvirii căruia vei căpăta o diplomă pe care scrie Agent Imobiliar. Asta nu înseamnă că știi ceva despre domeniu sau despre business în sine.
2. Agent imobiliar. Există tot felul de denumiri asociate în mod uzual acestei profesii: broker, consultant, sales associate, senior ceva, junior altceva, șamd. Ești agent imobiliar. Și te-aș invita să fii mândru și să nu te ferești niciodată de denumirea general recunoscută. Pentru că, dacă-ți vei face bine meseria, îți va asigura un trai frumos și îți va aduce recunoaștere și satisfacții mult mai mari decât ai anticipat.
3. Agenția. Dacă te-ai gândit s-o iei pe rând, înseamnă că după absolvirea cursului, începi să-ți trimiți CV-ul pe la agenții în căutarea unui job. Din literatura universală de specialitate aflăm că mai mult de 80% dintre agenți eșuează în această carieră în primul an. Dacă te gândești s-o iei pe cont propriu, eșecul garantat e mult mai rapid. Dacă ești suficient de înțelept să-ți alegi agenția, și nu doar să accepți orice job în imobiliare, trebuie să evaluezi atent și să-ți alegi în funcție de următoarele aspecte: cultură organizațională, valorile companiei, capacitatea și disponiblitatea agenției de a investi în dezvoltarea ta profesională și abilitatea managementului de a te îndruma în această profesie. Atunci când îți găsești locul într-o agenție ale cărei valori sunt similare cu ale tale și care-ți poate oferi confortul unui fundament pe care să poți construi, e timpul să te apuci de treabă!
4. Angajamentul și consistența. Înainte să-ți sufleci mânecile, e cazul să-ți asumi cariera asta cu un angajament total și să excluzi ipoteza că ai putea funcționa cu succes part-time. La asta trebuie să adaugi consistență, în caz contrar, nu-ți vei încheia carieră în acest domeniu, ci într-unul mai puțin solicitant.
5. Nu ești angajat. Recomandarea fermă e să scapi rapid de mentalitatea de angajat și să-ți organizezi viața, programul, activitățile și bugetul cât se poate de riguros și cu deplina certitudine că ești tu însuți un business. Rezultatul financiar al muncii agentului imobiliar se numește comision (nu salariu) iar acesta se câștigă doar la succes.
6. Comisionul. Nu ești plătit pentru că te duci la întâlniri, sau pentru că listezi o proprietate, după cum nu ești plătit pentru că mergi la vizionări. Singurul moment în care încasezi este acela când asiști tranzacționarea unei proprietăți pentru care ai un contract semnat. Nu există un „comision standard”. Fiind vorba de servicii, cuantumul comisionului ar trebui să reflecte plus-valoarea pe care o aduci în tranzacție ca specialist. Fiecare agenție are propriile reguli și marje de stabilire a comisionului aferent unei tranzacții, în funcție de modelul de business. Important de reținut este că valoarea brută a comisionului trebuie să acopere funcționarea agenției, taxele aferente, profitul, marketingul și comisionul agentului. Dacă nu vei fi capabil să-ți negociezi propriul comision, poți să elimini perspectiva succesului în această meserie.
7. Tu și telefonul tău veți fi într-o perpetuă simbioză. Te vei ridica de la masă, vei ieși din sală în timpul filmului și te vei trezi din somn ca să răspunzi la telefon, la mesaje și la mailuri. Asta s-ar putea să te deranjeze o vreme, până când înțelegi ca să nu preiei un apel te poate costă câteva mii de euro.
8. Dacă nu-ți sună telefonul, suni tu. În agendă ta sunt câteva sute de contacte.
9. Foarte puțină lume îți va respecta timpul. Pe mine încă mă încearcă un soi de admirație amestecată cu recunoștință pentru persoanele care mă sună sâmbătă dimineață și își cer scuze pentru inconvenient. Va fi întotdeauna la latitudinea ta dacă e cazul să aștepți un client care întârzie o jumătate de oră invocând traficul.
10. Aproape toată lumea crede că ești plătit în exces.
11. Din când în când te sună câte unul care poate să vadă apartamentul doar acum.
12. Toate ideile preconcepute ale publicului despre meseria de agent imobiliar există, nu sunt doar un zvon. Fii pregătit să fii mințit, interogat și suspectat în mod constant și fără menajamente. Oamenii au în general idei preconcepute și despre polițiști sau avocați și probabil asta nu se va schimba niciodată. Eu am înțeles că ceea ce am eu de oferit nu este pentru oricine, așa că îmi permit să-mi aleg clienții pentru care vreau să lucrez.
13. Vei avea atât de multe vizionări, că le vei pierde șirul. Unele vor rămâne însă memorabile. Să prezinți o proprietate nu înseamnă să deschizi o ușă. Înseamnă să întâlnești mereu persoane necunoscute cu care te nimerești uneori în situații neprevăzute sau de-a dreptul imposibile: vecinul de la demisol se poate uita în miezul zilei la filme pentru adulți cu volumul dat la maxim și geamurile prin dreptul cărora ești nevoit să treci larg deschise; sau intervine o pană de curent și, nu doar că rămâi în beznă, dar se declanșează și alarma; sau te trezești cu 11 persoane, rude prieteni apropiați cumpărătorului, la o treia vizionare într-un apartament de 63 mp. Numărul aventurilor pe care le poți avea e practic incalculabil.
14. Așteaptă-te să listezi proprietăți pe care nu le poți vinde. Se pare că niciun agent nu vinde chiar toate proprietățile pe care le listează. O să pierzi timp, bani, energie și diverse alte resurse. Dar, mult mai groaznic, orgoliul tău profesional va fi foarte șifonat.
15. Înainte să-ți iasă, vei eșua de foarte multe ori. Și asta se repetă.
16. Uneori este stresant. Foarte stresant.
17. Am zis că e imposibil să nu întâlnești din când în când câte un nebun?
18. Să poți răspunde tuturor întrebărilor care ți se adresează ar trebui să fii constructor, structurist, arhitect, instalator, designer, cadastrist, urbanist, contabil, notar, avocat.
19. Nu strică dacă ești un excelent comunicator, negociator, marketer, storyteller, dtp-ist, fotograf, specialist social-media.
20. Uneori trebuie să fii psiholog, consilier matrimonial, mediator.
21. Seara după vizionări e recomandat să participi la cât mai multe evenimente de networking.
22. Ar fi admirabil să aloci resurse pentru voluntariat în sprijinul comunității. Oricărei comunități. Măcar a comunității tale profesionale.
23. Când ești bolnav, lucrezi. Când ești în vacanță, lucrezi. Cu siguranță ai în agenție pe cineva care îți poate ține locul, dar nu crezi că îi poate păsa cuiva așa cum îți pasă ție.
24. Integritatea nu e o fandoseală opțională.
25. Dacă faci greșeli, clienții tăi pot pierde mulți bani. Și, dacă se întâmplă, nu e suficient să-ți ceri scuze.
26. În timpul tranzacțiilor o să te întâlnești cu diverși specialiști: alți agenți, avocați, notari. Pe unii o să-i detești.
27. Uneori prietenii tăi te vor întreba de ce e nevoie să lucrezi cu un agent imobiliar, acum că toată lumea are acces la internet.
28. Când reprezinți o proprietate la vânzare și nu percepi comision de la cumpărător, acesta îți va fi mereu recunoscător pentru cât l-ai ajutat gratis și te va recomanda invariabil unor prieteni care se așteaptă să lucrezi pentru ei în același regim.
29. Șansele să ți-o iei la început în această meserie sunt maxime. Nu e locul potrivit pentru cei naivi, slăbi de înger, cu obrazul subțire sau ignoranți. Vor fi multe situațiile în care te vei speti fără să faci un franc.
30. Oricât de încărcat ți-ar fi programul, nu ai voie să te oprești din învățat. N-ai cum să te oprești, dacă vrei să rămâi competitiv. Resursele disponibile sunt în abundenta, trebuie doar sa ai mindsetul potrivit și voință.
Acestea fiind spuse, nu mă văd făcând vreodată altceva. Dacă cineva mi-ar fi povestit toate astea înainte, probabil tot aici aș fi fost. Despre motivele care mă țin în această profesie, data viitoare.
Credit foto: © Alexandru Stoica
Oana
February 19, 2019 @ 7:01 am
Buna Alice! Vai, mi-a mers la suflet ce ai scris. Si da, confirm, aproape tot ce ai scris ma reprezinta. Pentru nesiguranta locului de munca, am zis sa am un back up si sa invat despre imobiliare si cum sa devin agent. Ei bine, am 4 luni de cand muncesc mult, pe branci, fara nici un franc. Da, poate ca au fost factori externi, ca perioada incerta, agentia care nu imi ofera sprijin, ci doar libertate, insa pana la urma conteaza cati bani castig din asta.
Inca ma mai gandesc ce ar trebui sa fac, sa am succes.
Multumesc pentru articol.
Succes in continuare!
Oana
Monica Berechet
September 9, 2019 @ 7:58 pm
Buna. Mi-a placut foarte mult articolul tau, scris cu suflet. Ma gandesc sa incepbsi eu acest drum, fiind in acest momnet agent de vanzari in FMCG. Imi poti recomanda, te rog, cu ce cursuri sa incep.
Multumesc.
Cristian
September 22, 2019 @ 9:11 am
Pt. Oana, nu e normal sa lucrezi 4 luni fara sa castigi nimic, nu stiu in ce oras activezi, dar cred ca ar trebui sa emigrezi catre orase mari din tari bogate cu economie functionala, sa traiesti modest cativa ani pentru a-ti face un capital de peste 100.000 euro si abia dupa aceea sa te gandesti la niscai “combinatii” imobiliare, cum ar fi cumpararea unei case cu teren in centrul unei comune cu peste 3000 de locuitori si construirea unui spatiu comercial cu destinatie inchiriere Profi.In Bucuresti merg si inchirierile in regim hotelier.
Yasmin
October 25, 2019 @ 11:21 am
Wow, foarte de ajutor ! 🙂